DIICOT. Un lider interlop din Timişoara a ordonat uciderea unui jurnalist, fiind iritat de mai multe articole compromițătoare

DIICOT. Un lider interlop din Timişoara a ordonat uciderea unui jurnalist, fiind iritat de mai multe articole compromițătoare
FOTO: DIICOT- POLIȚIA ROMÂNĂ
Publicat: 23/04/2020, 14:34

Lucian Boncu, un interlop din Timișoara, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DIICOT, după ce ar fi vrut să îl împuște pe jurnalistul Dragoș Boța. El este cercetat pentru încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara, în intervalul 2017-2019, la nivelul municipiului.Timișoara s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având ca scop derularea de activități pe linia traficului cu droguri de mare risc, respectiv cocaină, potrivit unui comunicat de presă.

Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în alte activități infracționale comune (șantaje, reglări de conturi, extorcări). Protecția activităților infracționale era asigurată de Lucian Boncu, un lider marcant al lumii interlope din municipiul Timișoara.

„Răzbunare pentru articolele compromiţătoare”

„Din cercetările efectuate au reieșit indicii temeinice că, în cursul anilor 2018 – 2019, suspectul B.L.A. a inițiat anumite demersuri menite să ducă la intimidarea și agresarea unui jurnalist, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau diferite evenimente cu caracter infracțional la care participase suspectul B.L.A. și se conturau suspiciuni privind posibile conexiuni ale acestuia cu diferite medii din administrația publică locală”, conform comunicatului DIICOT.

În acest context, la data de 9 septembrie 2019, jurnalistul a publicat un articol, în care relata despre audierea lui Boncu într-un dosar al DIICOT – Structura Centrală, cu privire la activități de trafic de droguri de mare risc.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, profund iritat de acest ultim articol, la data de 10.09.2019, suspectul B.L.A. a inițiat o întâlnire, la un restaurant de pe raza localității Chișoda, la care au participat doi dintre apropiații săi – suspectul G.N. și suspectul I.D. – precum și alți doi tineri, prieteni ai suspectului G.N., identificați în persoana suspecților M.R.C. și M.E.C.. Cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuște pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromițătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A.. În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. și i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promițând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori și le va face cadou și pistolul astfel furnizat”, susțin procurorii.

Pistolul în litigiu îi aparținea suspectului Boncu și fusese dat în păstrare de acesta unui alt bărbat, suspect și el în dosar, pentru a evita astfel o eventuală depistare a acestuia cu ocazia unei percheziții domiciliare.

„În acest context, la solicitarea suspectului B.L.A., la data de 10.09.2019, suspectul R.B. a adus pistolul din municipiul Caransebeș în municipiul Timișoara și i l-a predat lui G.N., cu ocazia întâlnirii de la restaurant”, arată procurorii.

Anchetatorii adaugă că pistolul este o armă de foc letală fabricată în Turcia și este folosit cu precădere în spațiul balcanic, fiind lipsit de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deținător.

„Tot cu aceeași ocazie, la solicitarea suspectului B.L.A., suspectul G.N. s-a deplasat împreună cu cei doi tineri în zona unde știau că se află locuința jurnalistului, în vederea efectuării unei recunoașteri în teren. La acel moment, aceștia s-au arătat reticenți, ca urmare a observării în zonă a unui autoturism, despre care au crezut că aparține organelor de poliție, motiv pentru care au abandonat demersul infracțional. De altfel, suspectul G.N. i-a transmis polițistului I.D., prin intermediul unei aplicații mobile, și o poză cu autoturismul respectiv, cerându-i să-l verifice în baza de date a poliției, pentru a fi siguri că nu era o mașină folosită de organele de poliție”, arată oamenii legii.

Pe parcursul cercetărilor, după audierea în unui martor, acesta din urmă le-a spus persoanelor cercetate faptul că la D.I.I.C.O.T. se fac investigații referitoare la evenimentul din data de 10 septembrie 2019, lucru care a dus la periclitarea și îngreunarea anchetei și a permis persoanelor cercetate să ia măsuri în vederea contracarării anchetei și influențării celorlalte persoane audiate în cauză.

Acest martor este în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de compromiterea intereselor justiției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×